cum e inima ta.?

Suntem creați într-un mod atât de fascinant și de misterios. Eu stau cu mine de 22 de ani și încă nu mă înțeleg de așa de multe ori. încă sunt un mister pentru mine.

Dar am observat ceva ce toți avem. Toți suntem disperați să fim iubiți și să iubim. Mie îmi place tare mult ideea asta. Sună bine. Probabil că de-aia sunt sute de cântece care spun asta. dar e atât de greu. și o facem atât de greșit. Începând cu familii imperfect care cresc copii imperfecți. Imperfecți în modul în care iubesc și în modul în care se lasă iubiți.

E stupid, uneori chiar realizăm că în loc să participăm la vindecarea cuiva, rănim și noi. E mai ușor. E mai confortabil.

Și suntem răniți la rândul nostru. Intenționat sau nu. Prin cuvinte, acțiuni, priviri, atitudini. Și totuși noi le dăm putere oamenilor să facă asta.

Atunci când se întâmplă asta, când fricile tale îți sunt confirmate, cel mai simplu lucru din lume e să fugi. Să te retragi. Să te închizi. Să îți promiți că nu o să îți mai dai voie să fi vulnerabil în fața lor din nou. Nu, nu o să îți mai deschizi inima în fața cuiva. Doare prea tare! Ai riscat totul și ai pierdut. Din nou. Ai sperat că va fi diferit, de data asta, dar ai ajuns în exact același punct. Dezamăgire.

Oamenii uită. Tu uiți. Fiecare își continuă viața și nu se oprește nimeni în durerea și dezamăgirea ta.

Și totuși.

Și totuși.

Când ai toate motivele din lume să renunți. Atunci să îți aduni toate forțele și să o iei de la capăt.

Pare atât de greu. Pare chiar imposibil.

Pentru că parcă îți e greu să găsești motive care să te convingă că merită. Chiar merită să faci asta.

Și ajungem exact în punctul cel mai adânc din nou. Ajungem la disperarea noastră după iubire. Și nu o putem trăi. Nu putem să iubim. Și nu putem fi iubiți fără să ne dăm voie să fim vulnerabili. Să fim sensibili. Să fim tandri. Să fim deschiși.

Nu putem .pur și simplu nu putem altfel.

Avem nevoie să ne amintim din nou și din nou asta. Avem nevoie de o dragoste reală.

Nu putem să ne lăsăm inimile să devină tari.rigide.dure.

Sunt prea prețioase, prea rare, în societatea noastă, inimile sensibile, inimile care nu s-au întărit.

Avem nevoie unii de alții.